Texto de la meditación El texto se ilumina a medida que se lee (en rumano).
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
Pricina obișnuitei lipse de temeinicie stă în setea de plăcere. Orice angajator știe cât de greu este să afli bărbați și femei care să pună gând și energie în lucrul lor și să-l facă pe deplin și mulțumitor. Lucrul prost făcut este din belșug. Iscusința și măiestria sunt dobândite de puțini. Nechibzuința, nepăsarea și lenea sunt vicii atât de obișnuite încât n-ar mai trebui să pară ciudat că, în ciuda „reformei sociale”, rândurile celor fără lucru continuă să crească, căci cei ce își fac lucrul de mântuială astăzi vor căuta și vor cere de lucru în zadar într-o altă zi, în ceasul nevoii adânci. Legea „supraviețuirii celui mai potrivit” nu este întemeiată pe cruzime, ci pe dreptate; ea este o latură a acelei nepărtiniri divine care stăpânește pretutindeni. Viciul este „bătut cu multe lovituri”; de n-ar fi așa, cum ar putea fi dezvoltată virtutea? Cei nechibzuiți și leneși nu pot avea întâietate față de cei chibzuiți și harnici, nici nu pot sta pe aceeași treaptă cu ei. Mintea ocupată cu plăcerea nu poate fi totodată adunată asupra îndeplinirii desăvârșite a datoriei. Dacă gândul de azi ți-a fost de folos, lasă un like și abonează-te. Așa ajunge la tot mai mulți oameni. Mulțumesc.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.