Texto de la meditación
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
A ajunge la cunoașterea Legii Iubirii, a intra în armonie conștientă cu ea, înseamnă a deveni nemuritor, de neînvins, nepieritor. Din pricina strădaniei sufletului de a cunoaște această Lege vin oamenii iarăși și iarăși să trăiască, să sufere și să moară; iar când ea este cunoscută, suferința încetează, personalitatea se risipește, iar viața și moartea trupului sunt nimicite, căci conștiința devine una cu Cel Veșnic.
Legea este cu desăvârșire nepersonală, iar cea mai înaltă arătare a ei este Slujirea. Când inima curățită a cunoscut Adevărul, ea este chemată atunci să facă cea din urmă, cea mai mare și cea mai sfântă jertfă, jertfa bucuriei bine câștigate a Adevărului. În puterea acestei jertfe sufletul slobozit de sus vine să locuiască printre cei mai smeriți și mai mici și să fie socotit slujitorul întregii omeniri.
Numai Duhul Iubirii este ales ca vrednic să primească închinarea fără măsură a urmașilor.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.
