Texto de la meditación
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
Oamenii trăiesc în sfere joase sau înalte, după firea gândurilor lor. Privește la omul a cărui minte este bănuitoare, lacomă, pizmașă. Cât de mic, de meschin și de posomorât îi apare totul. Neavând nicio măreție în sine, nu vede măreție nicăieri; fiind el însuși josnic, nu este în stare să vadă noblețe în nicio ființă; egoist cum este, vede în cele mai înalte fapte de neegoism numai porniri meschine și josnice.
Privește iarăși la omul a cărui minte este fără bănuială, darnică, mărinimoasă. Cât de minunată și de frumoasă este lumea lui. El îi vede pe oameni ca adevărați, iar pentru el ei sunt adevărați. În prezența lui, cei mai meschini își uită firea și pentru o clipă devin asemenea lui, zărind, chiar dacă tulbure, în acea înălțare trecătoare, o rânduială mai înaltă a lucrurilor, o viață nemăsurat mai nobilă și mai fericită.
Ferește-te să găzduiești gânduri întunecate și pline de ură, și nutrește gânduri luminoase și frumoase.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.
