Texto de la meditación
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
Îi poți ajuta pe ceilalți numai în măsura în care te-ai înălțat și te-ai curățit pe tine însuți. Un adevăr este mai întâi zărit și abia apoi trăit. Zărirea poate fi într-o clipă; trăirea este aproape întotdeauna un proces de desfășurare treptată. Va trebui să înveți să iubești, privindu-te ca pe un copil; și pe măsură ce sporești în învățătură, Divinul se va desfășura înăuntrul tău.
Poți învăța să iubești numai meditând necontenit asupra Iubirii ca principiu divin și potrivindu-ți după ea, zi de zi, toate gândurile, cuvintele și faptele. Veghează cu luare-aminte asupra ta, iar când gândești, spui sau faci ceva ce nu este născut din iubire curată și neegoistă, hotărăște-te ca de acum înainte să te păzești în acea privință.
Făcând astfel, vei deveni în fiecare zi mai curat, mai duios, mai sfânt, și curând vei afla că îți este ușor să iubești și vei cunoaște Divinul dinăuntrul tău. Când iubirea este desăvârșită și descoperită în inimă, Hristos este cunoscut.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.
