Texto de la meditación
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
Omul este făptuitorul propriilor sale fapte; ca atare, el este făuritorul propriului său caracter. Lucrurile care i se întâmplă unui om sunt oglindiri ale lui însuși; destinul care l-a urmărit, de care n-a putut scăpa prin strădanie, nici nu l-a putut abate prin rugăciune, a fost strigoiul neîndurător al propriilor sale fapte rele, cerând și silind la despăgubire; binecuvântările și blestemele ce vin la el nechemate sunt ecourile răsunătoare ale glasurilor pe care el însuși le-a trimis.
Omul se află prins în lanțul cauzalității. Viața lui este alcătuită din cauze și efecte. Ea este deopotrivă semănat și seceriș. Fiecare faptă a lui este o cauză care trebuie cumpănită de efectele ei. El alege cauza (aceasta este Voința liberă), dar nu poate alege, schimba sau abate efectul (aceasta este Soarta); astfel, Voința liberă înseamnă puterea de a porni cauze, iar destinul este prinderea în efecte.
Caracterul este destin.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.
