Meditații › Februarie › 13 februarie

Meditația zilei · 13 februarie

13 februarie: Înțelepciunea sălășluiește în amănuntele obișnuite ale…

Din „Cartea de meditații pentru fiecare zi a anului” de James Allen, în traducerea noastră în limba română. Citește, ascultă și ia gândul cu tine în ziua de azi.

Textul meditației

Înțelepciunea sălășluiește în amănuntele obișnuite ale traiului de zi cu zi. Totul în univers este alcătuit din lucruri mici, iar desăvârșirea celor mari se întemeiază pe desăvârșirea celor mici. Dacă vreun amănunt al universului ar fi nedesăvârșit, întregul ar fi nedesăvârșit.

Dacă vreo părticică ar lipsi, întregul ar înceta să mai fie. Fără un fir de praf n-ar exista lume, iar întregul este desăvârșit pentru că firul de praf este desăvârșit. Nesocotirea celor mici este învălmășirea celor mari. Ghiocelul este la fel de desăvârșit ca steaua; picătura de rouă este la fel de armonioasă ca planeta; microbul nu este mai puțin măsurat după rânduiala numerelor decât omul.

Așezând piatră peste piatră, potrivind-o și îndreptând-o pe fiecare cu deplină potrivire, templul se înalță în cele din urmă în toată frumusețea lui arhitecturală. Când părțile sunt făcute desăvârșite, Întregul va fi fără prihană.

James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.

Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.

Ascult-o în cartea audio a lunii februarie

Meditația de 13 februarie începe la minutul 14:36 din videoclipul lunii (pornește direct de acolo).

Redă videoclipul: Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Februarie
Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Februarie