Textul meditației Textul se luminează pe măsură ce este citit.
Un om este mare în cunoaștere, mare în sine și mare în înrâurirea lui în lume în măsura în care este mare în stăpânirea de sine. Oricât de minunate sunt puterile firii, ele sunt cu mult mai prejos decât acea îmbinare de puteri înțelepte care alcătuiesc mintea omului și care stăpânesc și îndrumă puterile oarbe și mecanice ale firii. De aceea urmează că a înțelege, a stăpâni și a îndruma puterile lăuntrice ale patimii, dorinței, voinței și intelectului înseamnă a ține în mână destinele oamenilor și ale neamurilor. Cel ce înțelege și stăpânește puterile firii din afară este savantul naturii; dar cel ce înțelege și stăpânește puterile dinăuntru ale minții este savantul divin; iar legile care lucrează în dobândirea cunoașterii înfățișărilor din afară lucrează și în dobândirea cunoașterii adevărurilor dinăuntru. Ținta cunoașterii este folosul, slujirea, sporirea tihnei și fericirii lumii. Dacă gândul de azi ți-a fost de folos, lasă un like și abonează-te. Așa ajunge la tot mai mulți oameni. Mulțumesc.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.