Texto de la meditación
Por ahora el texto de este día solo está disponible en rumano.
Fiecare om sfânt este un mântuitor al omenirii. Când oamenii, pierduți pe căile întortocheate ale rătăcirii și ale sinelui, au uitat „nașterea cerească”, starea de sfințenie și de Adevăr, ei ridică etaloane făcute de mână prin care să se judece unii pe alții și fac din primirea și ținerea propriei lor teologii anume proba Adevărului; și astfel oamenii sunt dezbinați unii împotriva altora, și este dușmănie și vrajbă fără încetare și durere și suferință fără sfârșit.
Cititorule, cauți să cunoști nașterea în Adevăr? Nu este decât o singură cale: lasă sinele să moară. Toate acele pofte, porniri, dorințe, păreri, închipuiri mărginite și prejudecăți de care te-ai alipit până acum cu atâta îndârjire, lasă-le să cadă de pe tine. Nu le mai lăsa să te țină în robie, și Adevărul va fi al tău.
Încetează a-ți mai socoti propria religie mai presus de toate celelalte și străduiește-te cu smerenie să înveți lecția supremă a iubirii de semeni. A fi în lume și totuși nu din lume, aceasta este cea mai înaltă desăvârșire.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – original de dominio público · traducción al rumano: Mihai Simion.
Traducción al rumano © 2026 Mihai Simion. El texto original es de dominio público. Se permiten citas breves indicando la fuente (tuesticauza.ro); la reproducción total o parcial extensa, la redistribución y la resubida de las grabaciones están prohibidas sin el consentimiento escrito del traductor.
