Textul meditației
Numai cei curați la inimă Îl văd pe Dumnezeu. Cel a cărui inimă este așezată în Iubirea supremă nu-i înfierează și nu-i împarte pe oameni în tagme; nu caută să-i convertească la părerile sale, nici să-i încredințeze de întâietatea căilor sale. Cunoscând Legea Iubirii, el o trăiește și păstrează aceeași atitudine liniștită a minții și aceeași dulceață a inimii față de toți.
Cel decăzut și cel virtuos, cel nesocotit și cel înțelept, cel învățat și cel neînvățat, cel egoist și cel neegoist primesc deopotrivă binecuvântarea gândului său liniștit. Poți ajunge la această cunoaștere supremă, la această Iubire divină, numai printr-o strădanie neîncetată în disciplina de sine și dobândind biruință după biruință asupra ta însuți.
Intră în Nașterea cea Nouă, și Iubirea care nu moare se va trezi înăuntrul tău, iar tu vei fi în pace.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
