Textul meditației
Lasă rătăcirea pentru Adevăr și amăgirea pentru Realitate. A păcătui înseamnă a visa, iar a iubi păcatul înseamnă a iubi întunericul. Cei ce iubesc întunericul sunt prinși în întuneric; ei n-au văzut încă lumina. Cel ce a văzut lumina nu alege să umble în întuneric.
A vedea Adevărul înseamnă a-l iubi, iar, în asemănare cu el, rătăcirea nu are nicio frumusețe. Visătorul este când în plăcere, când în durere; într-un ceas plin de încredere, în următorul plin de teamă. El este fără statornicie și nu are adăpost trainic. Când monștrii remușcării și ai răsplătirii îl urmăresc, încotro poate fugi?
Nu există loc de scăpare decât dacă se trezește. Să se lupte visătorul cu visul său; să se străduiască să priceapă firea amăgitoare a oricărei dorințe căutătoare de sine, și iată! își va deschide ochii spirituali asupra lumii Luminii și a Adevărului. El va fi fericit, întreg la minte și pașnic, văzând lucrurile așa cum sunt.
Adevărul este Lumina universului, ziua minții.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
