Textul meditației
Ținutul Realității. Principiul neschimbător. Când un om și-a lepădat poftele, rătăcirile, părerile și prejudecățile, a intrat în stăpânirea cunoașterii lui Dumnezeu, ucigând dorința egoistă după cer și odată cu ea frica neștiutoare de iad; lepădând chiar și iubirea de viață însăși, a câștigat fericirea supremă și Viața Veșnică, Viața care leagă viața și moartea și își cunoaște propria nemurire.
Lepădând totul fără rezervă, a câștigat totul și se odihnește în pace la sânul Celui Nemărginit. Numai cel ce a devenit atât de slobod de sine încât îi este la fel de bine să fie nimicit ca și să trăiască, sau să trăiască ca și să fie nimicit, este vrednic să intre în Cel Nemărginit.
Numai cel ce, încetând să se mai încreadă în sinele său pieritor, a învățat să se încreadă fără margini în Marea Lege, în Binele Suprem, este pregătit să se împărtășească de fericirea fără de moarte. Prin lepădarea sinelui sunt biruite toate greutățile.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
