Meditații › Iunie › 10 iunie

Meditația zilei · 10 iunie

10 iunie: Prin gânduri omul se leagă pe sine

Din „Cartea de meditații pentru fiecare zi a anului” de James Allen, în traducerea noastră în limba română. Citește, ascultă și ia gândul cu tine în ziua de azi.

Textul meditației

Prin gânduri omul se leagă pe sine. Este adevărat că omul este unealta puterilor minții — sau, ca să fim mai exacți, el este acele puteri — dar ele nu sunt oarbe, iar el le poate îndrepta pe făgașuri noi. Într-un cuvânt, el se poate lua în mână și își poate reclădi deprinderile; căci, deși este de asemenea adevărat că se naște cu un caracter dat, acel caracter este rodul unor nenumărate vieți în care a fost zidit încet prin alegere și strădanie, iar în viața aceasta va fi mult schimbat de experiențe noi.

Oricât de neputincios ar părea să fi ajuns un om sub tirania unei deprinderi rele sau a unei trăsături rele — și ele sunt în esență același lucru —, el se poate, atâta vreme cât are mintea întreagă, desprinde de ea și poate deveni slobod. O atitudine schimbată a minții schimbă caracterul, deprinderile, viața.

James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.

Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.

Ascult-o în cartea audio a lunii iunie

Meditația de 10 iunie începe la minutul 12:27 din videoclipul lunii (pornește direct de acolo).

Redă videoclipul: Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Iunie
Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Iunie