Textul meditației
Ura desparte viețile omenești, hrănește prigoana și aruncă neamurile în război neîndurător. Oamenii strigă: pace! pace! unde nu este pace, ci, dimpotrivă, neînțelegere, neliniște și vrajbă. În afara acelei înțelepciuni care este nedespărțită de lepădarea de sine, nu poate fi pace adevărată și statornică.
Pacea ce vine din tihna obștească, din îndestularea trecătoare sau din biruința lumească este trecătoare prin firea ei și arde în dogoarea încercării de foc. Numai Pacea Cerului dăinuie prin toate încercările, și numai inima neegoistă poate cunoaște Pacea Cerului.
Numai sfințenia este pace fără de moarte. Stăpânirea de sine duce la ea, iar Lumina pururea crescândă a Înțelepciunii îl călăuzește pe pelerin pe drumul său. Din ea se gustă într-o măsură îndată ce se intră pe cărarea virtuții, dar ea este cunoscută în plinătatea ei numai când sinele piere în încununarea unei vieți fără pată.
Această pace lăuntrică, această tăcere, această armonie, această iubire este Împărăția Cerurilor.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
