Textul meditației
Fără împlinirea dreaptă a Datoriei, virtuțile cele mai înalte nu pot fi cunoscute. Toată datoria trebuie privită ca sfântă, iar împlinirea ei credincioasă și neegoistă, ca una dintre cele dintâi rânduieli ale purtării. Toate socotelile personale și egoiste trebuie scoase și lepădate din împlinirea datoriei; și când se face aceasta, Datoria încetează să mai fie apăsătoare și devine plină de bucurie.
Datoria este apăsătoare numai pentru cel ce râvnește vreo plăcere sau vreun folos egoist pentru sine. Omul care se frământă sub apăsarea datoriei sale să se uite la sine, și va afla că oboseala lui purcede nu din datoria însăși, ci din dorința lui egoistă de a scăpa de ea.
Cel ce nesocotește datoria, fie ea mare sau mică, de fire obștească sau privată, nesocotește Virtutea; iar cel ce se răzvrătește în inima lui împotriva Datoriei se răzvrătește împotriva Virtuții. Omul virtuos își adună mintea asupra împlinirii desăvârșite a propriei sale datorii.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
