Textul meditației Textul se luminează pe măsură ce este citit.
Când un om aspiră să cunoască și să trăiască Adevărul, el dă luare-aminte purtării, curățirii de sine. Prin concentrare un om poate urca cele mai înalte culmi ale geniului, dar nu poate urca înălțimile cerești ale Adevărului; ca să înfăptuiască aceasta, trebuie să mediteze. Prin concentrare un om poate dobândi minunata cuprindere și vasta putere a unui Cezar; prin meditație poate ajunge la înțelepciunea divină și la pacea desăvârșită a unui Buddha. Desăvârșirea concentrării este puterea; desăvârșirea meditației este înțelepciunea. Prin concentrare oamenii dobândesc iscusință în facerea lucrurilor vieții — în știință, artă, negoț etc. — dar prin meditație dobândesc iscusință în viața însăși; în traiul drept, în luminare, în înțelepciune etc. Sfinții, înțelepții, mântuitorii — oamenii înțelepți și învățătorii divini — sunt roadele desăvârșite ale meditației sfinte. Iubește Adevărul atât de deplin și de arzător încât să fii cu totul cufundat în el.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.