Textul meditației
Omul, ca minte, este supus schimbării. El nu este ceva „făcut” și desăvârșit odată pentru totdeauna, ci are înăuntrul său putința propășirii. Curățirea inimii, gândirea gândurilor drepte și săvârșirea faptelor bune — ce sunt ele, dacă nu chemări spre un fel de gândire mai înalt și mai nobil, puteri însuflețitoare ce îi îmboldesc pe oameni la strădanie în alegerea gândurilor care să-i înalțe în ținuturi de mai mare putere, mai mare bine, mai mare fericire?
Aspirația, meditația, evlavia — acestea sunt mijloacele de căpetenie pe care oamenii din toate veacurile le folosesc ca să ajungă la feluri mai înalte de gândire, la văzduhuri mai largi de pace, la ținuturi mai întinse de cunoaștere, căci precum gândește omul în inima lui, așa este el; el este mântuit de sine însuși — de propria lui nebunie și suferință — făurind înăuntru noi deprinderi ale gândului; devenind un gânditor nou, un om nou.
Ființa omului se schimbă cu fiecare gând pe care îl gândește. Fiecare experiență îi atinge caracterul.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
