Textul meditației
A nesocoti sarcinile mici, sau a le îndeplini în silă, este un semn de slăbiciune și de nebunie. Omul mare cunoaște valoarea uriașă ce sălășluiește în clipe, cuvinte, saluturi, mese, îmbrăcăminte, corespondență, odihnă, muncă, strădanii răzlețe, îndatoriri trecătoare, în cele o mie și unul de lucruri mărunte care îi cer luarea-aminte — pe scurt, în amănuntele obișnuite ale vieții.
El vede totul ca rânduit de sus, cerând numai, din partea lui, gândire și faptă nepătimașă pentru ca viața să fie fericită și desăvârșită. El nu nesocotește nimic, nu se grăbește, nu caută să scape de nimic afară de rătăcire și nebunie; își împlinește fiecare datorie pe măsură ce i se înfățișează și nu amână, nici nu se căiește.
Dăruindu-se fără rezervă datoriei celei mai apropiate, el ajunge la acea împletire de simplitate copilărească și putere neștiută de sine, care este măreția. Nu există cale spre tărie și înțelepciune decât lucrând cu tărie și înțelepciune în clipa de față.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
