Textul meditației
Când sufletul este cel mai greu încercat, atunci trebuința lui este cea mai mare. Nu deznădăjdui din pricina eșecului. Din eșecul tău anume se poate dobândi o măreție aparte, o înțelepciune deosebită; și niciun învățător nu te poate duce la acea măreție, la acea înțelepciune, mai sigur și mai iute decât încercarea eșecului tău.
În fiecare greșeală pe care o faci, în fiecare cădere pe care o întâmpini, se află o învățătură de însemnătate vitală, de vei voi numai s-o cauți; iar cel ce se va pleca să descopere binele din ceea ce pare a fi nenorocire se va ridica deasupra oricărei întâmplări și își va folosi eșecurile drept cai înaripați care să-l poarte spre o izbândă finală și supremă.
Oamenii nesocotiți îi învinuiesc pe alții pentru căderile și păcatele lor, dar iubitorul de adevăr să se învinuiască numai pe sine. Să-și recunoască întreaga răspundere pentru propria sa purtare. Unde ispita este puternică, acolo biruința va fi mai mare și mai trainică.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
