Textul meditației
Realitatea odihnitoare a Inimii Veșnice. Duhul omului este nedespărțit de Cel Nemărginit și nu poate fi îndestulat cu nimic mai puțin decât Cel Nemărginit, iar povara durerii va apăsa mai departe inima omului, și umbrele mâhnirii îi vor întuneca mai departe cărarea, până ce, încetând să mai rătăcească prin lumea de vis a materiei, se va întoarce acasă, în realitatea Celui Veșnic.
Precum cea mai mică picătură de apă desprinsă din ocean cuprinde toate însușirile oceanului, tot astfel omul, desprins în conștiință de Cel Nemărginit, cuprinde înăuntrul său asemănarea Lui; și precum picătura de apă trebuie, prin legea firii, să-și afle în cele din urmă drumul înapoi spre ocean și să se piardă în adâncurile lui tăcute, tot astfel omul trebuie, prin legea fără greș a firii sale, să se întoarcă în cele din urmă la izvorul său și să se piardă în inima Celui Nemărginit.
A deveni una cu Cel Nemărginit este ținta omului.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.
