Meditații › Mai › 5 mai

Meditația zilei · 5 mai

5 mai: În afara strădaniei stăruitoare de a trăi învățăturile…

Din „Cartea de meditații pentru fiecare zi a anului” de James Allen, în traducerea noastră în limba română. Citește, ascultă și ia gândul cu tine în ziua de azi.

Textul meditației

În afara strădaniei stăruitoare de a trăi învățăturile lui Iisus nu poate fi viață adevărată. Omul bun este floarea omenirii, iar a crește zilnic mai curat, mai nobil, mai asemenea lui Dumnezeu, biruind vreo pornire egoistă, înseamnă a te apropia necontenit de Inima Divină.

„Cine vrea să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine în fiecare zi” este o spunere pe care nimeni n-o poate înțelege sau aplica greșit, oricât ar nesocoti-o. Nicăieri în univers nu există înlocuitor pentru Bunătate; și până nu are omul aceasta, el nu are nimic vrednic sau trainic.

Spre stăpânirea Bunătății este o singură cale, și anume a lepăda tot și toate cele ce stau împotriva Bunătății. Fiecare dorință egoistă trebuie dezrădăcinată; fiecare gând necurat trebuie lepădat; fiecare alipire de părere trebuie jertfită; și în săvârșirea acestora stă urmarea lui Hristos.

Ceea ce este mai presus de toate crezurile, credințele și părerile este o inimă iubitoare și jertfelnică.

James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.

Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.

Ascult-o în cartea audio a lunii mai

Meditația de 5 mai începe la minutul 4:53 din videoclipul lunii (pornește direct de acolo).

Redă videoclipul: Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Mai
Cartea de meditații a lui James Allen pentru fiecare zi a anului — Mai