Textul meditației Textul se luminează pe măsură ce este citit.
Știi aceasta — tu te faci și te desfaci pe tine însuți. Îndoiala, neliniștea și îngrijorarea sunt umbre fără ființă în lumea de jos a sinelui și nu-l vor mai tulbura pe cel ce va urca înălțimile senine ale sufletului său. Și mâhnirea va fi alungată pentru totdeauna de cel ce va pricepe Legea ființei sale. Cel ce o pricepe astfel va afla Legea Supremă a Vieții și va afla că ea este Iubire, că este Iubire nepieritoare. El va deveni una cu Iubirea, și, iubind pe toți, cu mintea slobozită de toată ura și nebunia, va primi ocrotirea de neînvins pe care o dă Iubirea. Necerând nimic, nu va suferi nicio pierdere; necăutând nicio plăcere, nu va afla nicio mâhnire; și folosindu-și toate puterile ca unelte ale slujirii, va trăi pururea în cea mai înaltă stare de fericire și preafericire. Ești rob dacă preferi să fii; ești stăpân dacă vrei să te faci stăpân.
James Allen (1864–1912), Book of Meditations for Every Day in the Year (1913) – text original în domeniul public · traducere în limba română: Mihai Simion.
Traducere în limba română © 2026 Mihai Simion. Textul original este în domeniul public. Este permisă citarea scurtă, cu indicarea sursei (tuesticauza.ro); reproducerea integrală sau parțială extinsă, redistribuirea și reîncărcarea înregistrărilor sunt interzise fără acordul scris al autorului traducerii.