4 noiembrie: Cel ce a aflat Blândețea

Cel ce a aflat Blândețea a aflat dumnezeirea. Muntele nu se pleacă înaintea celei mai aprige furtuni, dar ocrotește puiul de pasăre și mielul; și deși toți oamenii calcă pe el, totuși îi ocrotește și îi poartă pe sânul lui fără de moarte. Tot astfel este și cu omul blând, care, deși nu este clătinat și tulburat de nimeni, se pleacă totuși cu milă ca să ocrotească cea mai smerită făptură, și, deși poate fi disprețuit, îi înalță pe toți oamenii și îi ocrotește cu iubire. Tot atât de slăvit precum muntele în tăria lui tăcută este omul divin în Blândețea lui tăcută; asemenea formei acestuia, mila lui iubitoare este largă și sublimă. Într-adevăr, trupul lui, asemenea temeliei muntelui, este așezat în văi și în neguri; dar culmea ființei lui este scăldată veșnic în slavă fără nori și trăiește cu Tăcerea. Omul blând a cunoscut conștiința divină și se cunoaște pe sine ca divin.